program sua avertizor de integritate
Combaterea spălării banilor

Program de recompense pentru avertizorii de integritate în SUA

Departamentul de Justiție al SUA a lansat un program pilot de bonificare a avertizorilor de integritate corporativă (Corporate Whistleblower Awards). Programul are o durată inițială de 3 ani și încurajează salariații instituțiilor financiare să raporteze comportamentele neetice sau ilegale din cadrul organizațiilor, oferindu-le acestora recompense financiare. Bonificațiile acordate pot fi de până la maxim 50 milioane USD dacă angajații semnalează fapte în legătură cu spălarea banilor și corupție.

Condiții pentru primirea recompensei

Pentru a beneficia de recompensă, furnizarea informațiilor de către personalul instituțiilor financiare trebuie să aibă loc atunci când nu există nicio anchetă guvernamentală în derulare sau înainte ca Departamentul de Justiție să solicite informații în acest sens, iar denunțătorul să nu fi participat în mod semnificativ la comportamentul infracțional pe care îl raportează și să nu ascundă informații semnificative.

Informațiile furnizate de avertizorul de integritate trebuie să se refere la:

  • încălcări ale legislației privind cunoașterea clientelei și combaterii spălării banilor realizate în cadrul instituțiilor financiare, în care sunt implicați salariații, agenții instituției sau terțe părți;
  • fraude în legătură cu instituția, clientela sau autoritățile;
  • fapte de corupție fără a se limita la funcționari numiți, aleși sau angajați ai oricăror departamente sau agenții guvernamentale.

Ce valoare au recompensele pentru avertizorii de integritate?

În cazul în care informațiile furnizate conduc la confiscarea/amenda a mai mult de 1 milion de dolari, avertizorul poate fi eligibil pentru o recompensă astfel:

  • până la 30% din primele 100 de milioane de dolari;
  • până la 5% între 100 de milioane de dolari și 500 de milioane de dolari;
  • nu se acordă recompensă peste plafonul de 500 de milioane de dolari.

În situația în care avertizorul de integritate raportează intern prin mecanismele specifice instituției financiare, este eligibil pentru recompensă dacă notificarea autorităților se realizează în maxim 120 zile de la informarea internă.

Acest program este suplimentar și complementar sistemelor de Whistleblowing existente în SUA.

Curs Prevenirea și combaterea spălării banilor, finanțării terorismului și sancțiuni internaționale

Programul cuprinde noțiuni teoretice și practice, studii de caz și exemple din cazuistica internă și internațională. Sunt prezentate ultimele actualizări legislative în domeniul combaterii și spălării banilor, tendințe, riscuri emergente și inițiative cu impact relevant asupra activității practice. 

Înscrie-te AICI>>>

Cele mai mari recompense acordate pentru avertizorii de integritate

Referitor la cazuistica existentă în acest domeniu, cea mai mare recompensă plătită vreodată unui avertizor de integritate a fost de 279 de milioane USD plătită în iunie 2023 de către Securities and Exchange Commission (SEC) din Statele Unite care nu a dezvăluit identitatea avertizorului sau detaliile specifice ale cazului. Această recompensă a depășit recordul anterior de 114 milioane de dolari, plătită în octombrie 2020, tot de SEC, pentru un alt caz nedezvăluit publicului larg.

Aceste recompense fac parte din programul de protecție a avertizorilor gestionat de SEC, care a fost creat în urma adoptării Legii Dodd-Frank din 2010.

Cea mai celebră recompensă a fost acordată de IRS lui Bradley Birkenfeld, cetățean SUA, angajat al UBS AG Elveția, care a dezvăluit modul în care UBS ajuta cetățenii americani să evite plata impozitelor utilizând conturi offshore. Pentru această informație, Bradley Birkenfeld a primit 104 milioane USD în 2012 de la IRS.

De evidențiat și cazul lui Eric Ben-Artzi din 2016 care a expus modul în care Deutsche Bank a supraevaluat portofoliul său de derivate. Eric Ben-Artzi a refuzat recompensa SEC de 16,5 milioane USD în semn de protest față de modul în care SEC a tratat cazul respectiv.

Legea avertizorilor de integritate

La nivel European fost adoptată Directiva (UE) 2019/1937 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii și care a fost implementată în România prin Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public care are ca sferă de aplicabilitate atât autoritățile, instituţiile publice și alte persoane juridice de drept public, cât şi persoanele juridice de drept privat.

Reamintim că în conformitate cu Regulamentul nr.13/2019 privind instituirea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului prin intermediul sectoarelor financiare supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, instituțiile financiare trebuie să instituie mecanisme interne de protecție a angajaților și de raportare de către angajații proprii a situațiilor sau a suspiciunilor în legătură cu acte sau fapte de SB/FT sau de nerespectare a legislației incidente în vigoare sau a procedurilor interne.

Citește și: Ghiduri importante ONPCSB privind combaterea spălării banilor

Sursa foto: 123rf.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *