retrospectiva-evenimente-aml-2023
Combaterea spălării banilor

Retrospectivă 2023: cele mai importante evenimente AML

Anul 2023 a fost un an al recordurilor în ceea ce privește activitatea autorităților de supraveghere la nivel global. Iată care sunt cele mai notabile evenimente înregistrate în activitățile de combaterea și prevenirea spălării banilor!

Sancțiuni record pe piața criptomonedelor

Se remarcă în primul rând evenimentele de pe piața criptomonedelor, care au culminat cu cele mai mari sancțiuni din istorie, principalii actorii ai pieței făcând obiectul unor investigații de răsunet, din care amintim:

  • Binance, sancționată cu suma record de 3,4 miliarde USD de către FinCEN și cu 968 milioane USD de către OFAC;
  • Kraken (Payward) 30 milioane USD, sancțiune aplicată de supraveghetorul pieței de capital din SUA;
  • Coinbase 1,3 milioane EUR amendă înregistrată în Olanda.

Totodată, se remarcă cercetările penale asupra CEO și fondatorul Binance, a Directorului de Conformitate al OneCoin și condamnarea CEO-ului și fondatorului FTX, Sam Bankman-Fried la 110 ani închisoare.

Sancțiuni internaționale pentru bănci și corporații renumite

În domeniul sancțiunilor internaționale s-au înregistrat cele mai mari amenzi din istorie, aplicate atât actorilor din piața financiară, cum ar fi Wells Fargo, una dintre cel mai mari bănci din lume și renumitelor Deutsche Bank și Swedbank, dar mai ales celor din domeniul nefinanciar, companii de prestigiu cu o solidă cultură corporatistă și de conformitate cum ar fi: 3M, Microsoft, British American Tobacco, care au primit amenzi record, maxima ajungând la 508 milioane USD.

Citește și: 9 mari scandaluri de spălarea banilor în care au fost implicate bănci renumite

Recorduri și premiere la nivel mondial

Alte recorduri și premiere la nivel mondial sunt reprezentate de:

  • recompensa în sumă de 279 milioane USD plătită de supraveghetorul pieței de capital din SUA unui avertizor de integritate (whistleblower);
  • amenda record de 450 milioane dolari aplicată cazinourilor CROWN în Australia;
  • maxium istoric în UK în domeniul gambling: 19,2 milioane de lire sterline pentru operatorul William Hill;
  • cea mai mare sumă transportată de cărăușii de bani (money mules) din UK în UAE totalizând 100 milioane lire sterline în valize conținând 500.000GBP pentru care se plătea un comision de 3000 GBP și un bilet de avion la clasa business;
  • condamnarea unui agent FBI care investiga oligarhi ruși aflați sub programe sancționatorii pentru colaborarea cu aceștia în vederea eludării sancțiunilor;
  • sancțiunile record la nivelul pieței din Canada aplicate celor mai mari bănci din piața locală;
  • amenda de 120 milioane USD înregistrată de o bancă elvețiană care a facilitat evaziunea fiscală realizată de contribuabili SUA prin utilizarea unor conturi offshore.

În final, se evidențiază eficiența OFAC care în anul 2023 a aplicat sancțiuni totale de 1,54 miliarde USD, suma care reprezintă o creștere exponențială, de 36 ori mai mare, în comparație cu anul 2022 când a cumulat 42 milioane și 23 milioane în 2021.

Alte 35 de evenimente AML importante

Iată alte 35 de evenimente din cazuistica internațională înregistrate în anul 2023, care acoperă toată problematica de conformitate, din care putem extrage lecții valoroase pentru implementarea unor programe eficiente de control intern în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și sancțiunilor internaționale.

1- În 11 ianuarie 2023 – Al Rayan Bank PLC, cea mai mare bancă islamică din Marea Britanie, a fost amendată cu 4 milioane de lire sterline pentru lipsa unor controale adecvate de combatere a spălării banilor.

Conform site-ului FCA, între 1 aprilie 2015 și 30 noiembrie 2017, Al Rayan nu a reușit să verifice în mod adecvat sursa de avere și sursa fondurilor clienților săi atunci când i s-a cerut să se asigure că banii nu erau legați de infracțiuni financiare.

Eșecurile au fost agravate de lipsa unei instruiri adecvate oferite personalului cu privire la modul de gestionare a sumelor mari de bani, ceea ce a sporit și mai mult riscul de spălarea banilor și infracțiuni financiare.

2- În 26 ianuarie 2023 – De Nederlandsche Bank a aplicat o amendă administrativă de 3,3 milioane de euro companiei Coinbase pentru furnizarea de servicii cripto fără înregistrarea legală până la 22 septembrie 2022

Conform site-ului DNB, companiile care doresc să furnizeze servicii cripto în Țările de Jos trebuie să se înregistreze la DNB în conformitate cu Legea olandeză împotriva spălării banilor și finanțării terorismului. Cerința de înregistrare pentru furnizorii de servicii cripto a fost introdusă la 21 mai 2020 din cauza riscului ridicat de spălare a banilor și finanțare a terorismului asociat cu serviciile cripto. Acest lucru este legat de anonimatul asociat tranzacțiilor cripto. Cerința de înregistrare permite DNB să monitorizeze mai eficient riscul fluxurilor financiare ilicite.

Amenda acordată de DNB companiei Coinbase Europe Limited (Coinbase) a fost impusă deoarece Coinbase a furnizat servicii cripto în Olanda fără să fie înregistrată la DNB.

3- În 21 februarie 2023 – 3 administratori de fonduri au fost condamnați la 12 ani de închisoare în Marea Britanie pentru fraudă de 8,45 milioane de dolari

O investigație de șapte ani a constatat că Yoshika Ohmura, Aurelien Bessot și Frederick Marino, administratorii Fondului Suveran de Avere Libiană abuzaseră de pozițiile lor pentru a efectua tranzacții frauduloase în timp ce gestionau fondul în valoare de aproximativ 822 mil de dolari.

În 2009, cetățenii francezi Frederick Marino și Aurelien Bessot au înființat o companie de investiții, FM Capital Partners (FMCP) cu sediul în Knightsbridge, Londra, pentru a face investiții în numele portofoliului de investiții din Libya Africa (LAIP).

Ancheta NCA, susținută de Crown Prosecution Service, a constatat că aceste investiții au fost structurate prin bancherul elvețian de investiții Yoshiki Ohmura, generând comisioane subdeclarate și spălate printr-o serie de companii-fantomă înființate în Seychelles și Insulele Cayman de cei trei. Între 2009 și 2014, cei trei bărbați au făcut ca LAIP să piardă 8,45 milioane de dolari.

4 – În 9 martie 2023 – Fost bancher de investiții Goldman Sachs condamnat în schema 1MDB pentru luare de mită și spălare de bani în valoare de 2,7 miliarde de dolari

Un fost director general al The Goldman Sachs Group Inc. (Goldman Sachs) a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru rolul său într-o schemă de mită și spălare de bani de miliarde de dolari care implică fondul de investiții și dezvoltare deținut de stat din Malaezia, 1Malaysia Development Berhad ( 1MDB).

Roger Ng a fost implicat în mituirea oficialilor străini de nivel înalt din Malaezia și Emiratele Arabe Unite pentru furtul a miliarde de dolari. Potrivit documentelor oficiale, între 2009 și 2014, Ng Chong Hwa, alias Roger Ng, din Malaezia, și conspiratorii săi au spălat miliarde de dolari deturnați în mod fraudulos de la 1MDB. Ca parte a schemei, Ng și conspiratorii săi, inclusiv Tim Leissner, fostul președinte al Asiei de Sud-Est și director general participant al Goldman Sachs, au conspirat și au plătit mai mult de 1 miliard de dolari mită către 12 oficiali guvernamentali din Malaezia și Emiratele Arabe Unite, au conspirat și au spălat veniturile din conduita lor criminală prin sistemul financiar al SUA, inclusiv finanțând filme importante de la Hollywood, cum ar fi „Lupul de pe Wall Street”, și achiziționând, printre altele, un tablou Jean-Michel Basquiat de 51 de milioane de dolari de la Casa de licitații Christie’s din New York, un colier cu diamante de 23 de milioane de dolari de la un bijutier din New York, milioane de dolari în genți Hermès de la un dealer din Long Island și imobiliare de lux din Manhattan.

În cursul executării schemei, Ng, împreună cu alte persoane de la Goldman Sachs, a conspirat și a ocolit controalele contabile interne ale băncii de investiții. Prin activitatea sa pentru 1MDB în acea perioadă, Goldman Sachs a primit aproximativ 600 de milioane de dolari în taxe și venituri, în timp ce Ng a primit 35 de milioane de dolari pentru rolul său în schema de mită și spălare de bani. În total, Ng și conspiratorii săi au deturnat peste 2,7 miliarde de dolari din 1MDB.

5 – În 28 martie 2023 – Companiile de jocuri de noroc William Hill au fost sancționate cu o sumă record de 19,2 milioane de lire sterline pentru eșecuri de responsabilitate socială și neconformități AML

Neconformitățile au constat, printre altele, în: permiterea clienților să depună sume mari fără a efectua verificări adecvate, lipsa controalelor pentru a reduce riscurile de spălarea banilor, lipsa unor politici și proceduri cu privire la stabilirea profilului de client, etc.

6 – În 30 martie 2023 – Wells Fargo a plătit 30 de milioane de dolari pentru încălcarea programelor de sancțiuni pentru Iran, Siria și Sudan. Simultan, Federal Reserve Board a amendat Wells Fargo cu 67,8 milioane USD pentru monitorizarea necorespunzătoare a riscului de sancțiuni al filialei sale.

Conform OFAC și Federal Reserve Board, între 2008 și 2015, Wells Fargo și predecesorul său, Wachovia Bank („Wachovia”), au furnizat unei bănci străine situate în Europa software pe care banca străină îl folosea apoi pentru a procesa tranzacții de finanțare comercială cu jurisdicții și persoane aflate sub sancțiuni.

7 – În 06 aprilie 2023 – Microsoft a plătit 2,9 milioane USD pentru a-și stinge potențiala răspundere civilă pentru 1.339 de încălcări aparente ale reglementărilor privind sancțiunile legate de Cuba, Iran, Siria și Ucraina/Rusia

Conform OFAC, Microsoft a exportat servicii sau software din Statele Unite către jurisdicții sau persoane fizice aflate sub sancțiuni.

8 – În 25 aprilie 2023 British American Tobacco a fost de acord să plătească 629 de milioane de dolari pentru a rezolva frauda bancară și încălcările sancțiunilor legate de afacerile sale din Coreea de Nord printr-o companie terță din Singapore

Conform oficialilor americani, în 2007, BAT a emis o declarație de presă că nu mai era implicată în vânzările de tutun din Coreea de Nord. În realitate, BAT a continuat să facă afaceri în Coreea de Nord prin intermediul unei companii terțe și a menținut controlul asupra tuturor aspectelor relevante ale afacerii nord-coreene. BAT a efectuat plățile pentru tutunul vândut entităților nord-coreene prin intermediul companiei terțe, rezultând tranzacții bancare în valoare de aproximativ 415 milioane USD din Coreea de Nord către compania terță parte din Singapore – bani care au fost apoi transferați către BAT. Pentru a efectua aceste plăți, cumpărătorii nord-coreeni au folosit companii-paravan, astfel încât băncile americane, care procesau tranzacțiile, să nu știe despre legătura cu Coreea de Nord.

9 – În 01 mai 2023 – Poloniex (platforma de tranzacționare și decontare online) a fost de acord să plătească 7,59 milioane USD pentru a-și stinge potențiala răspundere civilă pentru 65.942 de încălcări aparente ale programelor de sancțiuni din Crimeea, Cuba, Iran, Sudan și Siria.

Conform documentelor oficiale, Poloniex le-a permis clienților săi aflați în jurisdicții sancționate să se angajeze în tranzacții online legate de active digitale — tranzacții, depozite și retrageri — cu o valoare combinată de 15.335.349 USD.

10 – În 05 mai 2023, SEC a eliberat cel mai mare premiu acordat vreodată unui whistleblower.

Premiul era în valoare de 279 milioane USD, maximul anterior fiind de 114 milioane USD în octombrie 2020. Premiile pot varia de la 10-30% din banii încasați atunci când sancțiunile bănești depășesc 1 milion de dolari.

11 – În 24 mai 2023 – Fostul consilier financiar al Morgan Stanley a fost condamnat la peste 7 ani de închisoare pentru executarea unei scheme Ponzi de milioane de dolari

Din 2012 până în februarie 2022, Shawn Edward Good a solicitat investiții de la diverși clienți pentru presupuse proiecte imobiliare și obligațiuni municipale fără impozitare, promovând aceste oportunități drept investiții cu risc scăzut, care ar aduce randamente între 6% și 10% pe termene de trei sau șase luni.

Pentru a efectua aceste investiții, Good i-a determinat pe unii clienți să obțină o linie de credit pentru active lichide (LAL) garantată de conturile lor de investiții sau de pensie Morgan Stanley. Good a direcționat clienții să transfere fondurile LAL în conturile lor bancare personale și apoi să transfere fondurile direct în contul bancar personal al lui Good. Alte victime au plătit Good prin cec pe hârtie și prin transferuri bancare folosind fonduri provenite din alte surse decât conturile Morgan Stanley.

12 – În 05 iunie 2023, fostul coproprietar al Minnesota Vikings a fost condamnat la 75 de luni de închisoare pentru furnizarea de servicii bancare în umbră la bursele de criptomonede.

În februarie 2018, REGINALD FOWLER a înființat Global Trading Solutions LLC („GTS”) și a început să lucreze cu Crypto Capital și alte companii afiliate („Companiile Crypto”), care erau operate de cetățeni israelieni. Companiile Crypto s-au promovat ca oferind o modalitate fără probleme pentru indivizi de a schimba moneda standard pentru criptomonedă. O serie de schimburi de criptomonede au început să folosească Crypto Companies pentru a-și procesa tranzacțiile fiat-to-cryptocurrency.

Deoarece băncile au fost reticente în a gestiona tranzacțiile cu criptomonede, în realitate, Companiile Crypto nu au putut accesa instituții financiare legitime. În schimb, Crypto Companies au mințit băncile pentru a deschide conturi care au fost folosite pentru a procesa tranzacții cu criptomonede fără știrea băncilor. FOWLER a deschis zeci de astfel de conturi în Statele Unite și în întreaga lume. El nu a dezvăluit implicarea GTS cu Crypto Companies și faptul că opera ca procesator de plăți pentru sute de milioane de dolari în tranzacții cu criptomonede. FOWLER le-a îndrumat și altor persoane să includă informații false în instrucțiunile de transfer bancar pentru a înșela și mai mult băncile cu privire la natura activității GTS. În mai puțin de 10 luni, FOWLER a procesat aproximativ 750 de milioane de dolari în tranzacții cu criptomonede în diferite valute. FOWLER, GTS și nici vreuna dintre companiile cripto nu au fost niciodată autorizate ca o afacere de transmitere de bani în Statele Unite, așa cum prevede legea federală.

13 – 20 iunie 2023 – Swedbank Letonia a fost de acord să plătească OFAC 3,43 milioane USD pentru a-și stinge potențiala răspundere civilă pentru 386 încălcări aparente ale sancțiunilor din Crimeea

14 – În 07 iulie 2023 – Banca Populară Chineză a amendat Ant Group și filialele sale cu 984 de milioane de dolari pentru încălcarea legilor și reglementărilor în domenii precum guvernanța corporativă, protecția financiară a consumatorilor și obligații împotriva spălării banilor

15- 11 iulie 2023 – SEC a acuzat Merrill Lynch că nu a depus pentru că nu a depus sute de rapoarte de activitate suspectă (SAR) din 2009 până la sfârșitul anului 2019.

Merrill Lynch a fost de acord să plătească o penalizare de 6 milioane de dolari pentru a se achita taxele;

16 – În 11 iulie 2023- AUSTRAC amendează Crown cu 450 de milioane de dolari pentru încălcarea AML, una dintre cele mai mari sancțiuni împotriva unui cazinou acordată la nivel global

Sancțiunea a fost acordată deoarece programele de combaterea spălării banilor ale Crown Melbourne și Crown Perth nu se bazau pe evaluări adecvate ale riscurilor, nu aveau sisteme și controale adecvate pentru a-și gestiona riscurile și nu erau supuse supravegherea adecvată de către consiliile lor și conducerea superioară.

17 – În 12 iulie 2023 – Mai mulți cărăuși de bani care au ajutat la spălarea a 100 de milioane de lire sterline au fost condamnați în Regatul Unit.

Conform autorităților, fiecare valiză transportată de cărăuși conținea 0,5 milioane de lire sterline, pentru care s-a plătit o „taxă de transport” de 3000 de lire sterline și un bilet la clasa business.

18 – În 19 iulie 2023 – Federal Reserve Board amendează Deutsche Bank cu 186 milioane USD pentru nerespectarea sancțiunilor internaționale și pentru deficiențe privind programele de combaterea spălării banilor.

Deutsche Bank avea controale interne și procese de guvernanță deficitare împotriva spălării banilor;

19 – În 15 august 2023 un fost agent special al FBI responsabil cu Divizia de contrainformații a pledat vinovat pentru încălcarea sancțiunilor împotriva Rusiei

20 – În 22 august 2023 – Fondatorii Tornado Cash au fost acuzați de spălare de bani și încălcări ale sancțiunilor.

Conform investigațiilor, s-a dovedit că fondatorii Tornado Cash au spălat peste 1 miliard USD.

21 – În 22 august 2023 – Doi foști comercianți cu metale prețioase de la JPMorgan au fost condamnați pentru fraudă, ca parte a unei scheme de manipulare a pieței care a durat peste opt ani.

Schema de fraudare a implicat zeci de mii de secvențe de tranzacționare ilegale și a dus la pierderi de peste 10 milioane USD pentru participanții de pe piață.

22 – În 21 septembrie 2023 – Compania 3M plătește OFAC 9,62 milioane USD pentru a-și stinge potențiala răspundere civilă pentru 54 de încălcări ale sancțiunilor împotriva Iranului.

23 – În 02 octombrie 2023 – FCA amendează ADM Investor Services International Limited cu 6,47 milioane lire sterline pentru lipsa unor sisteme și controale adecvate împotriva spălării banilor.

24 – În 13 octombrie 2023 – Equifax Ltd a fost amendat cu 11 milioane de lire sterline pentru rolul său într-una dintre cele mai mari încălcări ale securității cibernetice din istorie.

Concret, Equifax Ltd nu a reușit să gestioneze și să monitorizeze securitatea datelor consumatorilor din Regatul Unit pe care le-a externalizat companiei-mamă cu sediul în SUA. Încălcarea a permis hackerilor să acceseze datele personale a milioane de oameni și a expus consumatorii din Marea Britanie riscului de infracțiuni financiare.

25 – În 19 octombrie 2023 – Metropolitan Commercial Bank a fost amendată cu 15 milioane USD pentru că nu a menținut un sistem adecvat de combaterea și prevenirea spălării banilor.

Lipsa supravegherii inadecvate a condus la deschiderea mai multor conturi de card frauduloase. Aceste conturi frauduloase au fost apoi folosite pentru a direcționa diverse plăți și beneficii guvernamentale către infractori.

26 – În 02 noiembrie 2023 – Payoneer, transmițătorul de bani și emitentul de carduri preplătite a fost amendat cu 1,25 milioane USD de către New York DFS pentru procesarea tranzacțiilor legate de Crimeea, Iran, Sudan și Siria

27 – În 02 noiembrie 2023 – Samuel Bankman-Fried, CEO și co-fondator al FTX a fost condamnat la închisoare pentru acuzații de fraudă electronică și conspirație pentru a comite spălare de bani.

28 – În 09 noiembrie 2023 – Șeful departamentului Juridic și Conformității OneCoin a pledat vinovat pentru fraudă electronică și spălare de bani.

29 – În 20 noiembrie 2023 – SEC din SUA a amendat Kraken (Payward) pentru operarea ca bursă de valori mobiliare neînregistrată, broker, dealer și agenție de compensare.

30 – În 21 noiembrie 2023- Binance a fost sancționată cu o sumă record pentru încălcarea legilor AML.

31 – În 04 decembrie 2023 – Swiss Private Bank, Banque Pictet, recunoaște că a conspirat cu contribuabili din SUA pentru a ascunde activele și veniturile acestora în conturi offshore.

Banca a fost de acord să plătească 122,9 milioane USD pentru aceste acuzații.

32- În 05 decembrie 2023 – Royal Bank of Canada a fost sancționată cu 7,47 milioane USD pentru mai multe încălcări AML, în special neraportarea unor tranzacții suspecte.

33 – În 08 decembrie 2023 – Nasdaq a plătit OFAC 4 milioane de dolari pentru a-și stinge potențiala răspundere civilă pentru încălcările aparente ale sancțiunilor împotriva Iranului de către o fostă filială străină.

34 – CoinList Markets LLC. a fost amendată cu 1.207.830 dolari pentru încălcarea sancțiunilor internaționale împotriva Rusiei.

CoinList a fost de acord să își stingă potențiala răspundere civilă care decurge din procesarea a 989 de tranzacții în numele utilizatorilor rezidenți obișnuit în Crimeea între aprilie 2020 și mai 2022. Această acțiune reprezintă o încălcare a sancțiunilor OFAC împotriva Rusiei ca urmare a războiului din Ucraina.

35 – 21 decembrie 2023 – Fostul executiv elvețian pledează vinovat pentru fraudă fiscală în valoare totală de 60 de milioane de dolari.

Conform documentelor, Rolf Schnellmann, fostul șef al Allied Finance Trust AG, o companie de servicii financiare cu sediul în Zurich și o subsidiară a Allied Finance Group din Liechtenstein a fraudat IRS, ascunzând veniturile și activele clienților contribuabili americani în conturi bancare nedeclarate la o bancă privată elvețiană.

*Articol pregătit de Ion Radu, lector AS Financial Markets al programului Prevenirea și combaterea spălării banilor, finanțării terorismului și sancțiuni internaționale

Sursa foto: 123rf.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *