Spălarea de bani prin comerțul cu artă, antichități și bunuri culturale: scheme frauduloase și scandaluri celebre

Piața artei și antichităților este atractivă pentru spălarea de bani din cauza caracteristicilor sale, precum anonimatul tranzacțiilor, posibilitatea de a efectua tranzacții cu valori mari în numerar, flexibilitatea prețurilor și complexitatea pieței. De-a lungul anilor, infractorii au folosit comerțul cu opere de artă pentru a masca sursa fondurilor și dreptul de proprietate asupra averii dobândite ilegal. Află care sunt cele mai populare scheme de spălare de bani în industria artei și care sunt cele mai renumite scandaluri internaționale în acest domeniu!

Vulnerabilitățile pieței artei și antichităților: de ce este folosită pentru spălarea banilor

Comerțul global cu artă, antichități și alte obiecte culturale este o industrie care valorează peste 65 de miliarde de dolari, fiind diversă ca mărime, model de afaceri și acoperire geografică. Conform statisticilor Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Crimă, partea atribuită spălării banilor și altor infracțiuni financiare ajunge la 3 miliarde de dolari. Volatilitatea prețurilor, confidențialitatea și posibilitatea de a efectua tranzacții de valori mari în numerar fac din această piață una extrem de atractivă pentru spălarea de bani.

Confidențialitatea și discreția

Piața artei și obiectelor de valoare are o istorie de confidențialitate și discreție. Acest lucru a fost permis în principal pentru protecția vânzătorilor și cumpărătorilor împotriva furturilor.

Lucrările de artă pot fi extrem de valoroase, astfel proprietarii unor astfel de obiecte pot deveni ținte pentru hoți. Prin urmare, păstrarea confidențialității cu privire la locația sau proprietarul unei opere de artă poate contribui la protejarea securității fizice a cumpărătorului. De asemenea, și vânzătorul poate fi targetat de infractori, în cazul în care aceștia află că persoana respectivă deține o sumă importantă de bani de pe urma vânzării operei de artă.

Confidențialitatea privind prețurile unei opere de artă se justifică și pentru protejarea valorii lucrării. Publicitatea excesivă sau expunerea publică a unei opere de artă poate influența valorile de piață sau poate atrage speculații nedorite asupra autenticității sau provenienței lucrării.

Nu în ultimul rând, negocierile pentru achiziționarea sau vânzarea unei opere de artă pot fi delicate și pot necesita discreție pentru a ajunge la un acord avantajos pentru ambele părți.

Din păcate însă, în ciuda avantajelor confidențialității în industria artei și antichităților, acest anonimat poate fi folosit de infractori și grupuri de crimă organizată pentru a facilita spălarea de bani obținuți din activități ilegale.

Transportabilitatea operelor de artă

Operele de artă au un grad ridicat de transportabilitate, ceea ce le face o alegere atrăgătoare pentru cei care se implică în activități de spălare a banilor. În comparație cu alte obiecte valoroase, cum ar fi aurul sau banii, operele de artă sunt relativ ușor de transportat peste granițe. Această ușurință de transportare reprezintă o provocare pentru autorități în urmărirea mișcării fondurilor ilegale, deoarece infractorii pot muta rapid operele de artă dintr-o țară în alta fără a ridica suspiciuni.

Flexibilitatea prețurilor

Prețurile în industria artei sunt în general foarte subiective, putând fi influențate de mai mulți factori, inclusiv reputația artistului, cererea și oferta, părerea experților, tendințele pieței, proveniența și istoricul lucrării de artă. În general, evaluarea valorii reale a unei opere de artă este destul de dificilă, astfel că aceste lucruri pot fi exploatate de infractori pentru a justifica niște prețuri umflate și pentru a spăla bani fără a atrage suspiciuni.

Posibilitatea de a efectua tranzacții de valori mari cu numerar

Tot pentru păstrarea confidențialității și protejarea părților (cumpărător/vânzător), piața artei și antichităților permite efectuarea de tranzacții în numerar. Utilizarea numerarului pentru ascunde sursa fondurilor este una dintre cele mai vechi metode de spălare de bani.

Existența de porturi libere

Riscul de spălare a banilor asociat cu piața de artă este sporit prin existenţa pe scară largă a facilităţilor de depozitare în port liber (depozite înalt securizate situate în zone economice speciale). Aceste depozite sunt în general în afara jurisdicției fiscale a țării în care se află localizate și sunt adesea folosite pentru depozitarea articolelor de mare valoare precum arta.

Freeporturile nu sunt considerate instituții financiare și, prin urmare, nu  sunt obligate să efectueze verificări de due diligence asupra clienților care doresc să-și folosească facilitățile pentru a depozita bunuri de mare valoare.

Prin urmare, cei care urmăresc să spele bani proveniți din infracțiuni sau să se sustragă unor sancțiuni pot cumpăra, vinde și stoca cu ușurință opere de artă de mare valoare în aceste facilități scutite de taxe, adesea cu verificări minime asupra identității lor și fără a fi necesară mutarea acestor bunuri peste granițele internaționale.

Cel mai mare freeport este Geneva Freeport despre care se spune că are cele mai multe lucrări de artă. Se estimează că 40% din colecția sa este artă cu o valoare de  100 miliarde de dolari.

Lipsa reglementărilor

Una dintre cele mai mari vulnerabilități în această industrie este lipsa unor reglementări stricte din partea autorităților naționale, locale și globale. Acest lucru este în favoarea infractorilor, deoarece fără o supraveghere atentă, tranzacțiile ilegale sunt foarte greu de depistat. Eforturile internaționale de a reglementa această piață s-au intensificat în ultimii ani, iar în 2024 Consiliul și Parlamentul Europea au ajuns la un acord de a impune reguli mai stricte (măsuri de precauție privind clientela și de obligații de raportare) și în sectorul comerțului cu bunuri culturale.

Scheme de spălare de bani în industria artei, antichităților și obiectelor culturale

Iată cum funcționează o schemă clasică de spălare de bani în domeniul artei și antichităților:

1. Achiziționarea operelor de artă. Infractorii  cumpără opere de artă folosind fonduri obținute ilegal. Acest lucru se poate face printr-o companie-shell sau printr-un trust anonim pentru a ascunde adevăratul proprietar al operei de artă. O operă de artă achiziționată dintr-un muzeu este transportată într-un depozit (Freeport) din apropierea aeroporturilor. Lucrările de artă pot fi păstrate aici ani de zile fără să fie deteriorate. În timpul în care sunt păstrate în depozitele din aceste porturi, operele de artă sunt considerate în tranzit, deci nu se plătește impozit pe ele. După o perioadă de timp în care ”dispare” urma cumpărătorului, operele de artă pot fi vândute în mod privat și anonim, chiar și fără a părăsi portul.

2. Creșterea prețurilor. După ce opera de artă a fost achiziționată la un preț (subevaluat sau chiar prețul pieței), infractorul umflă prețul printr-o serie de tranzacții artificiale pentru a face să pară că opera de artă a crescut în valoare. În acest moment, dacă cumpărătorul este dispus să plătească prețul mai mare, valoarea lucrării poate fi vândută la un preț mult mai mare.

3. Ascunderea dreptului de proprietate. Infractorul poate, de asemenea, să ascundă adevăratul proprietar al operei de artă, transferându-l unei alte companii sau unui trust anonim. Acest lucru face dificil pentru autorități să urmărească dreptul de proprietate asupra operei de artă și sursa fondurilor acesteia.

4. Vânzarea operei de artă. Pasul final în spălarea banilor de artă este vânzarea operei de artă la prețul ei umflat, deghizând efectiv fondurile ilegale ca venit legitim. Operele de artă pot fi plasate în diverse galerii de artă, conferind astfel o aparență de legalitate prin intermediul unei afaceri aparent legale.

Studiile de caz FATF indică, de asemenea, utilizarea vânzărilor fictive și a licitațiilor false pentru a oferi legitimitatea fondurilor care sunt trimise ulterior printr-o instituție financiară, o afacere sau profesie nefinanciară în procesul de spălare. În această tipologie, un infractor va scoate un obiect de artă la vânzare sau la licitație. Un complice va cumpăra lucrarea utilizând fonduri generate din infracţiuni. Infractorul primește apoi un transfer de la complicele său în contul bancar, astfel că fondurile ilicite sunt plasate cu succes în sistemul financiar. Aceeași tehnică poate fi folosită cu ajutorul unui broker de artă, a unui comerciant care acționează ca intermediar, a unui custode sau altor participanți la piață.

Folosirea operelor de artă ca mită

Studiile de caz arată că infractorii profită de volatilitatea preţurilor unor obiecte culturale pentru a plăti mită unor politicieni corupți. Acest lucru se poate face atât cu obiecte care nu au valoare, cât și cu obiecte valoroase, împreună cu alte scheme precum vânzări false sau licitații false, vânzări la sub sau suprapreț. Un exemplu edificator este un studiu de caz în care un infractor a cumpărat de la un apropiat al unui politician corupt un așa-zis ”obiect de artă”, care de fapt nu avea valoare reală. Cu toate acestea, infractorul a cumpărat obiectul la prețul de 264.000 USD, pentru a plăti de fapt mită respectivului politician.

Falsificarea bunurilor culturale

Falsificarea bunurilor culturale este una dintre cele mai răspândite infracțiuni de pe această piață. Datorită complexității verificării autenticității obiectelor de artă, este posibil ca falsurile să nu fie identificate de cumpărători. Această activitate ilegală poate fi mai profitabilă pentru infractorii și hoții de artă decât furtul de artă autentică, în parte pentru că unele falsuri sunt mai ușor de vândut.

Falsificatorii tind să vândă prin intermediul platformelor online lucrări falsificate ale unor artiști celebrii, spunând că sunt opere mai puțin cunoscute. Acest lucru este posibil deaorece este mult mai dificil de urmărit proveniența unor lucrări mai puțin cunoscute ale artiștilor celebri, mai ales când lucrările nu au fost fotografiate sau incluse în cataloage, iar artistul este decedat și nu poate confirma autenticitatea artei. Toți acești factori pot face ca aceste lucrări să fie mai ușor de copiat.

Pe lângă vânzarea falsurilor, acestea pot fi utilizate ca garanție pentru împrumuturi. Criminalii pot asigura arta falsificata la prețul lucrării reale și apoi le prezintă în mod fraudulos instituțiilor financiare ca o garanție pentru împrumuturi mari de bani.​

Cazuri celebre de spălare de bani prin artă și vânzarea de antichități

Există o mulțime de cazuri în care arta a jucat un rol important în activitățile de spălare a banilor. O situație demnă de amintit este faptul că, atunci când guvernul mexican a adoptat o lege la începutul anilor 2010 pentru a solicita mai multe informații despre cumpărătorii obiectelor de artă și câți bani ar putea fi cheltuiți pentru o singură piesă de artă, vânzările din această piață au scăzut cu 70% în mai puțin de un an. Mulți specialiști au spus atunci că acest lucru se datorează faptului că majoritatea cartelurilor mexicane fuseseră anterior cei mai mari cumpărători de pe piață.

Problema este însă globală și piețele de artă și antichități din toată lumea sunt exploatate de criminali. Iată câteva cazuri celebre de spălare a banilor prin artă:

1. Schema de spălare a banilor din Malaezia

Unul dintre cele mai celebre cazuri în care arta a fost folosită pentru spălarea de bani este scandalul 1Malaysia Development Berhad sau scandalul 1MDB. 1MDB este o schemă de corupție, mită și spălare de bani în care fondul suveran malaezian 1Malaysia Development Berhad (1MDB) a fost deturnat sistematic. Procurorii spun că finanțatorul Jho Low a ajutat la extragerea de miliarde de dolari din fondul 1MDB, folosind o rețea vastă de conturi bancare și companii-fantomă. Apoi, el a spălat banii prin cumpărarea de lucruri de lux, inclusiv opere de artă aparținând unor artiști celebri, precum Vincent Van Gogh, Picasso sau Claude Monet. În 2014, o companie din Insula Cayman pe care o deținea a primit un împrumut de 107 milioane de dolari de la Sotheby’s, folosind o parte din artă drept garanție.

2. Confiscarea picturii lui Jean Michel Basquiat, „Hannibal”, de către Departamentul de Justiție

Un alt caz notoriu implică confiscarea de către Departamentul de Justiție a unui tablou de Jean Michel Basquiat în valoare de 8 milioane de dolari de la o galerie de artă din New York, ca parte a unei scheme de spălare a banilor.

Procurorii spun că lucrarea a fost introdusă ilegal în SUA de către fostul bancher brazilian Edemar Cid Ferreira, condamnat pentru spălarea banilor. Acesta ar fi convertit o parte din veniturile sale obținute din activități ilegale cumpărând obiecte de artă . Pictura a ajuns  în SUA „din Brazilia, prin Țările de Jos, cu facturi de transport false care arătau că conținutul transportului valorează 100 USD”. Ferreira urma să vândă pictura la sume semnificative pentru a legitima sura banilor ilegali.

3. Evitarea sancțiunilor de oligarhii ruși prin cumpărarea de opere de artă

În 2014 oligarhii ruși, Arkady și Boris Rotenberg, apropiați ai lui Vladimir Putin au fost puși pe lista persoanelor sancționate de OFAC. Cu toate acestea, cei doi au putut să evite sancțiunile impuse de autoritățile americane prin utilizarea companiilor fictive și un consilier de artă terț. Ei au cumpărat artă în valoare de 18 milioane de dolari de la o casă de licitație importantă și de la alți participanți de pe piața de artă. Au folosit o terță parte (un consilier în artă) să le reprezinte interesele la licitație, iar rapoartele sugerează că cel puțin unii dintre profesioniștii din cadrul casei de licitații cunoșteau identitățile persoanelor care au achiziționat în cele din urmă arta.

Pe lângă artă, frații Rotenberg au efectuat și alte tranzacții, în valoare totală de 91 de milioane de dolari, în ciuda sancțiunilor.

Citește și: Spălarea banilor cu criptomonede: scheme frauduloase și studii de caz interesante

Așadar, există diferite moduri în care infractorii se folosesc de piața de artă și bunuri culturale pentru a-și spăla banii. Ei exploatează vulnerabilitățile pieței, precum posibilitatea de a efectua tranzacții în numerar, confidențialitatea și altele și folosesc scheme complexe, inclusiv companii fictive și intermediari corupți pentru a ascunde sursa fondurilor ilicite. Este nevoie de reglementări stricte pentru această piață și de implementarea unor măsuri de protecție pentru a combate activitățile de spălarea banilor în acest domeniu.

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre combaterea și prevenirea spălării banilor și să te specializezi în acest domeniu, te invităm la cursurile noastre pe acest subiect:

Prevenirea și combaterea spălării banilor, finanțării terorismului și sancțiuni internaționale

KYC/AML/CFT – Vulnerabilități și lecții învățate din cazuistica publică internațională

Evaluarea riscurilor SB/FT

Cunoașterea clientelei și prevenirea spălării banilor în activitatea Caselor de Ajutor Reciproc

Cunoașterea clientelei și prevenirea spălării banilor în asigurări

Sursa foto: Pexels.com

Surse articol: Fatf-gafi.org, Artandobject.com, Financialcrimeacademy.org