Falsificatorii, de Aly Sujo și Laney Salisbury – povestea unei mari escrocherii din lumea artei

Totul a început cu publicarea unui anunț într-o revistă satirică londoneză de către un pictor amator care realiza reproduceri ale unor picturi celebre. John Myatt, căci acesta este numele pictorului, spera ca cineva să fie atras de oferta lui de ”falsuri autentice”, copii ale unor picturi din secolele al XIX-lea și XX, cu prețuri începând de la 150 de lire sterline. Printre cei care i-au răspuns la anunț s-a numărat John Drewe, un escroc care a comandat treptat aproape 200 de picturi de la Myatt și l-a convins să ia parte la cea mai mare fraudă cu obiecte de artă din istoria Marii Britanii.

Mai bine de un deceniu, au creat falsuri și au introdus împreună documente contrafăcute în arhivele instituțiilor de artă pentru a le legitima și a le vinde la prețuri uluitoare. Multe falsuri n-au fost încă identificate, aflându-se în continuare în colecțiile marilor muzee sau ale galeriilor de artă ori ascunse cine știe pe unde, în așteptarea licitației care să le pună în circulație.

”Vreau un Matisse drăguț”

”Vreau un Matisse drăguț. Ceva colorat, memorabil, nu prea mare.”– așa suna comanda Lui John Drew, un personaj misterios, care s-a recomandat ca fiind un fizician londonez. John Myatt s-a conformat, a realizat o pictură frumoasă pentru care a primit o sumă frumușică. Treptat, Drew a devenit cel mai important client al său, iar acesta a început să-i comande ”pastișe”, adică lucrări care să poată fi considerate ale unui anumit pictor. Le vindea cu sume exorbitante, însă Drew a înțeles rapid că, în procesul de stabilire a valorii unei opere, documentația de proveniență este adesea mai importantă decât lucrarea în sine:

”Drew și-a dat seama imediat că problema falsurilor lui Myatt era lipsa provenienței. Pentru a rezolva această chestiune, trebuia să învețe cum să pună la punct o documentație suficient de convingătoare, care să îndepărteze orice dubiu privitor la lucrările lui Myatt. Trebuia să producă o serie de documente care să prezinte drumul fiecărei picturi, din atelierul artistului la muzeu, de la casa de licitații la colecționar. Mai exact, chitanțe, facturi, scrisori, cataloage expoziționale. Dacă putea documenta legătura lucrării cu un colecționar sau o galerie renumită, era cu atât mai bine.”

Astfel s-a pus pe treabă. A obținut acces la Arhiva Tate, precizând că este un colecționar interesat și a manipulat înregistrările galeriilor Hanovra și Ohana inserând fotografii cu picturile sale falsificate. De asemenea, a introdus informații în cataloagele din Biblioteca Națională de Artă și a intervenit în arhivele Institutului de Arte Contemporane.

A donat două tablouri – falsurile lui Myatt – pentru o licitație de strângere de fonduri. Ulterior a folosit papetăria institutului în documentele sale false. Galeria Tate a primit o donație a două picturi Roger Bissière, dar fiul lui Bissière nu le-a acceptat. Drewe a retras picturile, dar a făcut o donație de 20.000 de lire sterline galeriei, așa că galeria și-a deschis arhivele pentru el.

De-a lungul timpului, Drew a folosit diverși negustori pentru a-și vinde falsurile, acestea trecând prin unele dintre cele mai prestigioase mâini din lumea artei, unde au fost acceptate inocent ca autentice. Astfel, a strâns peste 1 milion de lire sterline din vânzarea picturilor false, din care i-a dat lui Myatt doar aproximativ 100.000 de lire sterline.

John Drewe, un escroc versat și un mitoman

Drewe era un individ distins, elegant care se purta la început foarte frumos cu Myatt. Îi dădea sfaturi, îl trata ca pe un egal, însă pe măsură ce au apărut problemele, personalitatea sa maniacală și instabilă a ieșit la lumină. Într-un moment era fermecător, dar imediat devenea agresiv. Avea monologuri obsesive despre cunoștințele în folosirea armelor, inventa povești despre experiența sa ca agent MI5 pentru a o speria pe soția de care era în divorț, toate acestea dezvăluind problemele mintale pe care le avea acest mincinos patologic. El reprezintă portretul perfect al mitomanului, al unui escroc de geniu care deținea abilități verbale uimitoare și putea minți fără inhibiții.

John Myatt- de la falsificator la artist de succes

După ce a ieșit din închisoare, John Myatt a fost sunat chiar de unul din procurorii care l-au trimis după gratii, acesta solicitându-i un tablou semnat de el. Curând a început să fie un artist căutat, dar de data aceasta făcea o muncă cinstită. Și-a deschis propria afacere legală, Genuine Fakes, iar prima sa expoziție a avut un succes răsunător. A început să țină prelegeri despre frauda cu obiecte de artă și a participat la discuții publice alături de experți în artă și polițiști. Lucrările lui au început să se vândă cu 50.000 de lire sterline.

Falsificatorii – o lectură fascinantă

”Falsificatorii” este o lectură excelentă, care aduce mai mult a thriller decât a non-ficțiune, fiind captivant să citești despre culisele unei mari escrocherii. Autorii reușesc să surprindă foarte bine vulnerabilitățile comerțului cu artă, oferind o mulțime de informații prețioase despre metoda de fraudare. Citind cartea, începi parcă să pui la îndoială integritatea arhivelor muzeale și opinia experților.

Iată câteva citate edificatoare din carte:

”Piața de artă este un teren minat. Cu atât de multe falsuri în jur, chiar și cel mai experimentat negustor poate face o greșeală. Istoricul de artă Bernard Berenson , care a fost consultant pentru colecționari renumiți și muzee importante din SUA și a pus bazele pieței pentru ”vechii maeștri”, avertiza cândva că până și cei mai buni experți pot fi păcăliți. ”Niciun expert nu trebuie să-și imagineze că, dacă s-a familiarizat cu falsurile de anul trecut, e imposibil să fie păcălit de falsurile de anul acesta”, scria el”.

”Este imposibil de calculat numărul falsurilor care circulă la un moment dat, dar custozii artei înalte estimează că între 20% și 40% dintre lucrările de pe piață sunt fie falsuri, fie lucrări vechi originale, care au fost modificate pentru a fi atribuite unui artist sau unui stil mai valoros.”

”Cum este stabilită autenticitatea unei picturi? Decizia este complet subiectivă? Și, dacă da, cine este autorizat să stabilească autenticitatea unei opere de artă? Ce determină, de fapt prețul unei opere de artă?(…)Colecționarii de artă nu se bazează pe un sistem de validare reciprocă. Operele de artă nu sunt evaluate de comisii formate din artiști și istorici și nici de negustori care să urmeze anumite linii directoare sau reguli clare și simple. (…)Marea artă trebuie ținută departe de grupul restrâns al bogaților, care putea determina creșterea prețurilor tranzacționând capodopere.”

Citește și: Spălarea de bani prin comerțul cu artă, antichități și bunuri culturale: scheme frauduloase și scandaluri celebre